De fiecare data cand vad un articol cu o stire nebuna, o mama care isi ucide copilul sau un copil ce moare din diverse motive...stomacul meu se face mic mic si incep sa tremur, iar gandurile negre imi zdruncina fiinta. "Oare..? Cum s-o simti biata mama? Oare as mai putea trai?"
Sunt cele mai groaznice 2 secunde din viata mea. Ma tulbur, ma gandesc, analizez posibilele cauze ale intamplarii si apoi ma uit la puiul meu scump si il iau in brate cu toata dragostea. Il pup si ii spun ca il iubesc si toata teama dispare. In sinea mea ii multumesc bunului Dumnezeu ca mi-a dat asa o minune de copil si sansa de a fi mama.
Sunt multumita de alegerile pe care le-am facut in privinta cresterii copilului si atunci sunt impacata ca sunt cea mai buna mama care pot sa fiu. Intodeauna mai buna, intodeauna spre mai bine. :)
